BobRemote
Telecomanda pentru PC
02.
1Descriere
BobRemote permite controlul PC-ul cu orice telecomanda IR (Infra Rosu). Aplicatia care ruleaza pe PC, comunica cu modulul de receptie conectat la portul serie al calculatorului. Fiecare buton de pe telecomanda se poate asocia cu o serie de comenzi care pot fi executate cate una sau in ordine. In acest mod se pot simula tastatura si mouse-ul,se pot lansa aplicatii, trimite mesaje spre anumite fereste tinta, se pot controla aplicatii Windows (ex. Winamp,MediaPlayer,...),etc..
2Caracteristici
- Recunoaste majoritatea telecomenzilor IR de TV, VCR, Audio, TUNER, etc.
- Conectare pe portul serial al PC-ului (RS-232, mufa 9 pini)
- LED indicator al semnalului de telecomanda
- Compatibil cu aplicatii Windows care lucreaza cu dispozitive similare (ex: BobRemote, Girder, PcRemote , IrAssistant,..)
Software compatibil:
3Hardware
BobRemote IR are doua componente pricipale: receptorul si telecomanda IR. Telecomanda este folosita de utilizator pentru a transmite semnale IR (infra-rosu) codificate. Receptorul, care este conectat la calculator pe unul din porturile seriale RS232, primeste semnale IR de la telecomanda, le decodifica si le transmite mai departe la calculator. Receptorul BobRemote este un sistem cu microcontroler. Sistemul are rol de conversie intre diferitele protocoale de comunicatie, folosite de telecomenzile IR, si protocolul RS232 folosit de calculator pentru comunicatia pe portul serial. Algoritmul de decodificare a codurilor IR este optimizat pentru protocolul RC5 sau variante ale acestuia, intalnite la majoritatea telecomenzilor IR.
Sistemul are 3 blocuri functionale: sursa de alimentare, receptorul IR si interfata RS232. Microcontrolerul folosit este de tip PIC12C509A sau PIC12F629 si foloseste un rezonator de 4MHz. Blocul de alimentare foloseste tensiunea de +9..12V a semnalului DTR al portului serial, pentru a obtine o tensiune de +5V pentru microcontroler si senzorul IR. Iesirea senzorului IR comanda si un LED, care indica prezenta semnalului IR de la telecomanda. Interfata cu portul serial are rol de convertor de semnal RS232-TTL, pentru protejarea microcontrolerului.
Pentru functionarea circuitului ca receptor IR, este necesar ca microcontrolerul sa fie programat cu firmware-ul (programul care ruleaza pe microcontroler) disponibil mai jos.
Pentru programare se poate folosi programatorul BobProg prezentat pe acest site.
Conform firmware-ului, la apasarea unui buton al telecomenzii, sistemul receptioneaza codul IR corespunzator, i-l decodifica si-l trimite la PC. Aplicatia care ruleaza pe PC, compara codul primit si daca apartine unei comenzi predefinite de utilizator, o executa.
Receptorul BobRemote IR este compatibil cu majoritatea aplicatilor Windows care lucreaza cu dispozitive similare (ex: BobRemote, Girder, PcRemote , IrAssistant, uICE, ...).
Performanta receptorului nu depinde de tipul de telecomanda folosit. Algoritmul de decodificare folosit de acest sistem asigura recunoasterea 100% a codurilor IR si nu incurca comenzile intre ele, spre deosebire de alte receptoare fara microcontroler care pot fi gasite pe web.
4Firmware
- BobRemote_v1.zip (include firmware pentru PIC12C509A, schema in format PDF)
- BobRemote_v2.zip (include firmware pentru PIC12F629, schema si cablaj in format PDF)
5Receptor pentru Girder
Aceasta este o alta varianta de receptor pentru telecomanda IR, care functioneaza numai cu aplicatia Girder. Am modificat schema initala, proiectata de Igor Cesko, pentru a proteja portul serial al PC-ului si pentru a creste fiabilitatea circuitului. Pentru a functiona cu aplicatia Girder, acest circuit are nevoie de plug-in-ul IgorPlug.dll.
Avantajul circuitului, in comparatie cu BobRemote IR, este pretul mai mic, deoarece nu se mai foloseste un microcontroler pt decodificarea semnalului IR. Rolul microcontrolerului este preluat insa de PC si implicit CPU-ul va fi folosit pentru decodificare.
Dezavantajele acestui circuit sunt mai multe: nu este compatibil cu toate aplicatiile de telecomanda pt PC (numai cu Girder), in comparatie cu BobRemote, recunoaste mai putine tipuri de telecomenzi. Insa cel mai mare dezavantaj este instabilitatea, recunoasterea gresita a comenzilor IR. Destul de des se intampla sa incurce comenzile intre ele.
Intregul circuit incape intr-o carcasa de mufa cu 9 pini pentru portul serial. Pentru a creste sensibilitatea la semnalul IR, senzorul IR poate fi conectat printr-un cablu astfel incat sa fie fixat in partea frontala a PC-ului, pe monitor de exemplu. In acest caz, condensatorul C2 de 100nF trebuie lipit cat mai aproape de senzorul IR.